PetsHome.ro
Lumea Animalelor
CEPHALOPHOLIS ARGUS

Este o specie care este raspandita in zona oceanica indo-pacifica, prezenta in zonele cu recifi de corali. Mai este denumit si Bibanul cu Pete Albastre. Acesta isi schimba culoarea corpului, precum un cameleon, in functie de mediul inconjurator in care se afla. Este un peste foarte rezistent si robust. Acest peste este moderat spre dificil de intretinut.
Exista mai multe variatii de culori ale acestei specii: pe fundal albastru, maro, vargat si verde. Are 6 dungi verticale de culoare alba, care strabat zona corpului cuprinsa intre inotatoarea pectorala si coada. Aceste dungi pot fi proeminente sau nu, depinzand de mediul inconjurator. Inotatoarele acestui peste sunt de culoare albastru-inchis, cu o nuanta mai deschisa spre margini. Corpul sau este presarat cu pete de culoare albastru-deschis. Este o specie partial compatibila cu reciful de corali, fiind mai mereu agresiv fata de nevertebratele din acvariu.
La maturitate, acest peste, atinge o lungime de maxim 41 cm. Pentru o buna intretinere a unui exemplar din aceasta specie, aveti nevoie de un acvariu cu un volum minim de 380 litri, o calitate foarte buna a apei, o gravitatie cu valori cuprinse intre 1.023 si 1.025, o temperatura situata intre 22 si 26°C si un pH care sa se incadreze intre 8.1 si 8.4. Furnizati in acest acvariu destul spatiu pentru inot si destule lacase pentru a se putea ascunde. Este bine sa il mentineti intr-un acvariu populat cu pesti agresivi sau semi-agresivi. Aveti nevoie de un iluminat moderat. In general, el inoata aproape de solul bazinului.
Aceasta specie este una carnivora, hranindu-se in special cu pesti mici, creveti krill, midii si alte mici vietati oceanice. Recomandam sa il hraniti de cel putin doua ori pe zi, in cantitati moderate. Sunt o specie care tulbura foarte mult apele acvariului, ridicand tot felul de impuritati. De aceea aveti nevoie de un purificator bilogic pentru a evita orice fel de inconveniente.